Executivul român a modificat regimul liberei circulații pentru părinții care ies din țară însoțiți de copii minori. Potrivit noilor reglementări minorii vor putea fi însoțiți în premieră absolută doar mamă sau de tată în custodia căruia se află fără a avea acordul celuilalt, acolo unde există sentințe judecătorești definitive.

Conform informațiilor publicate de ziarulromânesc.de, noul act normativ vizează schimbarea unor articole privitoare la scopul deplasării în străinătate sau la durata acestei deplasări . Deasemenea, modificarea vizează coordonatele privitoare la ruta pe care părinții urmează să o străbată până la destinație. Nu în ultimul rând, noul proiect de lege va clarifica datele privitoare statutul minorului care urmează să rămână în statul de destinație. În aceste cazuri, trebuie menționată imediat persoana căreia urmează a-i fi încredințat minorul sau dacă în cazuri excepționale, acesta va reveni în țară în compania unei alte persoane, adică a unui însoțitor.

Datele de identificare ale însoțitorului trebuie comunicate, dacă acesta este o persoană distinctă față de cel cu care copilul a ieșit din țară.

continuarea aici