Acesta e singurul caine din Romania care poate detecta cadavre chiar daca se afla la 200 metri sub apa!

Acesta e singurul caine din Romania care poate detecta cadavre chiar daca se afla la 200 metri sub apa!

sursa adevarul sibiu

Vedeta demonstraţiilor de Ziua Poliţiei de la Sibiu a fost Nom, singurul câine din România, care poate depista cadavrele sub apă. De o lună de zile, Nom este „angajat” al Inspectoratului de Poliţie Sibiu, alături de agentul şef principal Alin Pascu, cel cu care formează o echipă de neînvins. Cei doi s-au cunsocut în urmă cu cinci ani, când Nom avea doar câteva luni. A fost dragoste la prima vedere, iar astăzi, dacă îl întrebi pe poliţist ce semnifică Nom pentru el, va spune simplu: “E o parte din mine!”.

În 2011, Nom şi Alin au mers la un curs de pregătire în Germania, specializat pe detectare de cadavre sau bucăţi de cadaver umane, lichid seminal uman şi urme de sânge. Un an mai tîrziu, tot în Germania, în urma unui alt curs, Nom şi Alin au devenit singura echipă poliţist – câine din România, care este capabilă să descopere cadavre în apă, chiar dacă este vorba de o persoană înecată sau de o persoană omorâtă şi apoi aruncată în apă.

Practic, atunci când Nom simte mirosul moleculelor de sub apă, latră spre locul unde simte că este cadavrul. Alin Pascu a explicat că Nom poate determina mirosul cadavrelor de la 100 – 150 de metri adâncime.

„Fie că este un înecat sau un cadavru care a fost aruncat ulterior, câinele poate determina prezența mirosului, ajungându-se la performanțe, la nivel mondial, și la 100-150 de metri adâncime.

continuarea aici

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )